Peacock Bass

Peacock bass este numele generic al unui grup de specii strâns înrudite, răspândit în bazinul amazonian și care aparține genului Cichla. Desi  exista ceva similitudini fizice ce apropie cele doua familii, Peacock bass nu are absolut nimic în comun cu basii negrii (din genul Micropterus). Cred ca o agenție americana de turism a considerat ca BASS vinde mult mai bine sejururi în Venezuela, Brazilia, Peru sau Columbia decât PAVON (denumirea folosita în Venezuela și Columbia) sau TUCUNARE (cum este recunoscut în Brazilia și Peru).

Ce mi-a venit? Pai anul acesta Campionatul Mondial de Bass (12-14 octombrie 2012) se va tine în Venezuela iar specia țintă va fi Peacock Bass.

Pescarii americani au făcut cunoștința cu acest pește în anul 1959 prin reportajele celebrului A.J. McClane publicate în prestigioasa publicație “Field & Stream”. Deși reportajele descriau un peste extrem de asemănător cu bassul american (forma corpului, gura gigantica și apetitul enorm pentru tot cea ce mișcă în zona controlata) și totuși ceva era diferit: coloritul. Peacock bassul are un colorit ce abunda în galben, rosu, portocaliu și verde și aduce extrem de mult cu un peste exotic pe care doar pasionații de acvaristica l-ar putea aprecia. Și totuși nu trebuie sa fim înșelați de aspectul exotic al peștelui, pentru acesta prospera în ape infestate cu pirania, giganticii somni Piraiba, arapaima, țipari electrici și aligatori. Atacul și drilul au impresionat pescarii americani care au reușit în 1984 sa aclimatizeze acesta specie în apele calde ale Floridei.
Exista 15 specii cunoscute și descrise, a căror nume variază de la o tara la alta (doar 3 specii au denumiri în limba engleza). Exista alte doua specii ce au fost recent descoperite și ce urmează a fi descrise științific. Specialiștii cred ca mai exista încă 15 specii ce nu au fost încă descrise și catalogate.Exista de asemenea confuzii intre diferite specii, confuzii care vor fi rezolvate doar de specialiști și analizele ADN.

Trăsăturile distinctive și comune ale speciei sunt un punct negru pe coada (punctul fiind înconjurat de o margine aurie) și este o proeminenta (prezenta doar la masculii speciei) ce apare în perioadele de depunere, pe cap.

SPECKLED PEACOCK BASS (Cichla temensis) – record omologat IGFA: 13.19 kg

 

Numit si Bareed Peacock Bass sau King Peacock Bass este cel mai mare membru al familiei. Trăsătura distinctiva a speciei sunt cele trei dungi verticale de culoare neagra. Coloritul normal este gri cu puncte albe ce formează aproximativ cinci linii orizontale, înotătoarele de pe partea inferioara a corpului (inclusiv jumătatea inferioara a cozii) fiind de culoare roșie. In sezonul de împerechere coloritul se transforma radical astfel încât mult timp se credea ca cele doua colorituri (faza assu – colorit nupțial & faza paca – colorit normal) definesc doua specii diferite. Griul devine olive, punctele albe dispar iar liniile verticale sunt tivite cu auriu întocmai punctului distinctiv al speciei prezent pe coada. O alta trasatura distinctiva sunt reprezentate de o serie de pete distincte prezente pe opercule.

BUTTERFLY PEACOCK BASS (Cichla ocellaris) – record omologat IGFA: 5.71 kg

Este cel mai des întâlnit membru al familiei, având o talie mai mica decât Speckled Peacock Bass. Trăsătura distinctiva a speciei o reprezinta cele trei dungi vertical de culoare neagră ce coboară doar pe jumătatea laterala a corpului.

ORINOCO PEACOCK BASS (Cichla orinocensis) – record omologat IGFA: 7.31 kg.

Trăsătura distinctiva a speciei o reprezinta cele trei puncte de culoare neagră, tivite cu auriu, prezente pe partea laterala a corpului. Prezintă aceleași dungi verticale pe partea superioara a corpului precum Orinoco Peacock Bass însă mult mai puțin evidențiate.

BLUE PEACOCK BASS (Cichla piquiti) – record omologat IGFA: 4.02 kg

Trăsătura distinctiva a speciei o reprezinta coloritul mult diferit și anume albastru. Deși cu vârsta acest colorit devine mai pal, înotătoarele își păstrează coloritul inițial. O alta trăsătură distinctiva sunt cele cinci linii verticale prezente pe partea laterala a corpului.

BLACKSTRIPE PEACOCK BASS (Cichla intermedia) – record omologat IGFA: 3.86 kg

Trăsătura distinctiva a speciei o reprezinta cele opt linii verticale prezente pe partea laterala a corpului. Pe partea mediana ca corpului se formează o linie orizontala prin unirea liniilor verticale.

POPOCA PEACOCK BASS (Cichla monoculus) – record omologat IGFA: 1.81 kg

Trăsătura distinctiva a speciei o reprezinta cele 3 linii verticale, scurte, ce nu depășesc jumătatea laterala a corpului. Pe partea inferioara sunt prezente o serie de pete ce în perioada de depune petele devin tivite cu auriu.

 

Alte specii ce aparțin familiei: Cichla jariina, Cichla kelberi, Cichla melaniae, Cichla mirianae, Cichla nigromaculata, Cichla piquiti, Cichla pleiozona, Cichla thyrorus, Cichla vazzoleri. Descrierile acestor specii sunt însă cel puțin sumare, taxonomia genului fiind una foarte disputata intre biologi si pescari. Cred ca vom asista în următorii ani la apariția a numeroase specii și subspecii.

Referinte: Wikipedia.com, AcuteAngling.com, Peacock-bass.com, Peacockbassonline.com & PeacockBassAdventures.com, www.igfa.org

Artwork: Carlos Heinsohn

THE BLACK BASS

Dr. biol. Petru Burian / 15.11.2010 –

articol preluat de pe site-ul www.pescuitul.ro

Introducere

Urmare a interesului manifestat fata de Bibanul american (Micropterus salmoides), iata „o vorbire” informativa, bazata pe traducerea unor articole stiintifice dedicate acestei specii. Trebuie mentionat, din start, ca denumirii generice Black bass, îi corespund un numar de specii dulcicole, apartinatoare ordinului Perciformes, familia Centrarchidae, genul Micropterus. Arealul de origine a genului este America de Nord, unde are o larga raspandire: de la nord-estul Muntilor Stancosi, bazinul Golfului Hudson din Canada si pana la nord-estul Mexicului.

Genul Micropterus cuprinde numeroase specii, dintre care cele mai importante sunt:

Shoal bass (Micropterus cataractae)

Redeye bass (Micropterus coosae)

Guadalupe bass (Micropterus treculii)

Suwannee bass (Micropterus notius)

Spotted bass (Micropterus punctulatus)

Largemouth bass (Micropterus salmoides)

Smallmouth bass (Micropterus dolomieu)

Speciile Largemouth bass (Micropterus salmoides) si Smallmouth bass (Micropterus dolomieu) au fost intens aclimatizate in diferite regiuni ale globului fiind considerate, la ora actuala, ca specii cosmopolite.

Scurt istoric:

Urmarindu-se predominant interese economice, pe la mijlocul si sfarsitul secolului al XIX-lea, la nivel European ia amploare „moda aclimatizarilor”. Un rol major l-au avut asa-zisele „societati de aclimatizare” care au facilitat sau initiat introducerea unor noi specii animale sau vegetale, precum: „Société Impériale Zoologique d’Acclimatation” (fondata în 1855 in Franta); „The Society for Acclimatisation of Animals, Birds, Fishes, Insects and Vegetables” (fondata în 1860 in Anglia). În Germania, Max von dem Borne (1826-1894) a fost pionierul importurilor de pesti, incepute in 1882 cu o serie de specii nord-americane (pastravul curcubeu, fantanelul, somnul pitic, bibanul soare). In anul 1883 importa specia Bigmouth bass (Micropterus salmoides). Din primul transport, pana in anul 1885 au supravietuit doar 10 exemplare. Prin atenta inmultire a cestora s-a obtinut acel nucleu reproductiv, care a stat la baza actualelor populatii, relativ frecvente in Spania, sudul Frantei si Anglia, dar difuze in restul Europei.

In Ungaria, aclimatizarea speciei Micropterus salmoides a fost initiata, cam in aceasi perioada, in zone din nordul si sud-vestul tarii. In anul 1909 specia scapa in lacul Balaton, iar dupa cativa ani, in Dunare si Drava (Vutskits 1913). De atunci incoace, specia a fost introdusa in numeroase ecosisteme acvatice, in special din ratiuni legate de pescuitul sportiv, dar cu succes redus. Desi specia este raspandita in aproape toata tara, populatii stabile, bazate exclusiv pe sporul natural si continue in timp, sunt cunoscute doar in lacurile cu apa de racire a unor termocentrale, in cateva lacuri naturale, lacuri artificiale (foste balastiere), balti, „bratele moarte” ale unor rauri si in sistemul de canale din zona Kiskunság.

Pornind de la apetitul unor pescari sportivi de a introduce aceasta specie si in tara noastra, in cele de mai jos voi prezenta situatia ei, in arealul geografic natural cel mai apropiat noua, respectiv in Ungaria.

Intrucat specia Bigmouth bass (Micropterus salmoides) nu are la noi un nume popular consacrat, din ratiuni practice voi folosi denumirea de Biban american, desi traducerea exacta ar fi Biban cu gura mare.

Bibanul american

(Micropterus salmoides, Lacepède, 1802)

eng. Largemouth black bass; fr. L’Achigan à grande bouche; mag. Fekete sügér; Pisztrángsügér.

Descriere:

Capul este relativ mare, iar corpul destul de inalt. Gura este foarte mare (de tip rapitor), cu orientare oblic-ascendenta, capatul maxilarului depasind marginea posterioara a  ochiului.

Solzii sunt marunti si rezistenti la desprindere, acoperind partial capul si operculele. In lungul liniei laterale numarul solzilor variaza intre 57 si 68. Deasupra liniei laterale sunt 7-8 siruri de solzi, iar sub aceasta 17-20. Inotatoarea dorsala este dubla si de culoare cenusie, in timp ce celelalte inotatoare sunt de culoare galbuie. Cele doua dorsale, dintre care cea posterioara este mai inalta, sunt unite printr-o membrana joasa.

Spatele este de culoare inchisa, verde-maronie. Partile laterale ale corpului au de regula culoare verde-maslinie cu reflexii aurii, dar prezinta o larga varietate coloristica in functie de caracteristicile mediului de viata. Zona abdominala este alb-galbuie. Pentru juvenili este caracteristica existenta unei dungi laterale, cu forma neregulata, alcatuita din pete negre; aceasta dunga laterala dispare treptat, odata cu inaintarea in varsta.

De remarcat ca ihtiologii americani diferentiaza, pt. aceasta specie, doua subspecii zonale: in regiunea nordica (M. salmoides salmoides), iar in regiunea Floridei (M. salmoides floridanus).

Biologia speciei, in conditiile eco-climatice ale Ungariei:

Arealul tipic speciei, este reprezentat prin balti nu prea adanci sau ape lin curgatoare, caracterizate printr-o incalzirea diurna accentuata a apei. Juvenilii si adultii, in perioada reproducerii, prefera apele cu vegetatie submersa abundenta. In restul anului, din p.d.v. al prezentei sau absentei vegetatiei submerse in habitat, adultii nu manifesta o preferinta speciala.

Bibanul american prezinta o larga toleranta la temperaturi ridicate ale apei, nefiind afectat, in mod vizibil, nici de temperaturi mai mari de 30 gr.C. Are o mare rezistenta si la deficitul de oxigen, in conditii experimentale rezistand si la valori de 1,5 mg/l oxigen dizolvat.

Reproducerea:

Maturitatea sexula intervine la varsta de 3 ani. Perioada de reproducere (in Ungaria; n.a.) coincide, de regula, cu luna mai. Indata ce temparatura apei ajunge la 16 gr.C, femela cauta zonele putin adanci (30-130 cm), bine adapostite, cu substrat tare si vegetatie abundenta, unde incepe construirea cuibului. Cuibul este o groapa, sapata in substrat, cu diametrul de aprox. 60-90 cm si dancimea de aprox. 20 cm. In timpul construirii cuibului, masculul indeparteaza doar particulele de sol, lasand in cuib radacinile, plantele si resturile vegetale tari, protejand totodata cuibul fata de orice intrus. Ca si ruda sa apropiata Bibanul soare (Lepomis gibbosus) si Bibanul american se reproduce in colonii, in care cuiburile sunt apropiate intre ele.

La temperaturi ale apei de 18-20 gr.C, se declanseaza comportamentul nuptial. Femela depune icrele in mai multe etape si in mai multe cuiburi, de aici rezultand un numar diferit de icre/cuib. Functie de marimea corporala, o femela poate depune intre 1.000 si 10.000 icre. Atat in cazul masculilor cat si in cazul femelelor, s-a constatat si posibilitatea unei a doua perioade de reproducere, in cadrul aceluias sezon. Acest comportament apare, de regula, in situatiile in care prima perioada de reproducere este urmata de racirea brusca, respectiv incalzirea accelerata, a apei.

Icrele, de culoare galbena, puternic lipicioase si diametrul de 1,4-1,8 mm, necesita 2-3 zile pt. eclozare. Desii masculul pazeste cu strasnicie icrele fecundate, de regula numarul alevinilor este redus. Explicatia fenomenului consta in faptul ca icrele Bibanului american sunt extrem de sensibile fata de actiunea mecanica a valurilor si fluctuatiile de temperatura ale apei. Din p.d.v al succesului reproductiv, in conditiile eco-climatice ale regiunii central europene (Ungaria; n.a.), cele mai frecvente si daunatoare sunt variatiile bruste ale temperaturii apei. Aceasta caracteristica eco-climatica a zonei, este mult atenuata in cazul lacurilor sau baltilor continand apa de racire, provenita de la termocentrale. Astfel se explica si faptul ca in astfel de habitate s-a constatat cea mai mare stabilitate in timp, a majoritatii populatiilor aclimatizate.

Conform cercetarilor lui Laurence (1969), intr-o apa cu temperatura de 20 gr.C, de la momentul fecundarii icrelor, se succed urmatoarele intervale de dezvoltare larvara: dupa 192 ore – aparitia gurii; dupa 240 ore – alevii inoata liber; dupa 312 ore – sacul vitelin este total absorbit.

Hranirea:

Alevinii trec la hranirea independenta, la dimensiunea de aprox. 6 mm, constituind carduri protejate de masculul adult. Cardurile de alevini isi cauta hrana in zona in care a avut loc depunerea pontei, rezultand astfel mari aglomerari de alevini, cu toate consecintele negative ce deriva din aceasta situatie. Pentru sustinerea necesarului de hrana al alevinilor, caracterizati printr-un apetit accentuat, este necesara o mare abundenta a planctonului. Canibalismul intraspecific, o alta caracteristica a speciei, apare de timpuriu, contribuind serios la diminuarea efectivelor. Trecerea de la alimentatia planctonofaga la cea mixta, intervine la stadiul de dezvoltare de 25-40 mm, cand in hrana puietului incep sa devina dominante larvele de insecte. Comportamentul rapitor, respectiv consumul altor specii de pesti, intervine la atingerea dimensiunii de aprox. 50 mm.

Adultii, grupati in mici carduri cu 5-6 indivizi, isi cauta hrana la suprafata apei (dimineata si seara) si in zonele adanci si pe substrat in restul zilei. Bibanul american se acomodeaza foarte bine la caracteristicile trofice ale habitatului, hrana dominanta fiind fie fauna de nevertebrate, fie alevinii si puietul altor specii de pesti. Consuma preferential si broaste, mormoloci sau crustacee mai mari. Molnár & Tölg (1962) au studiat digestia Bibanului american, folosid tehnica radioscopica. In cadrul experimentelor, loturi de indivizi de 250-270 mm au fost hraniti cu obleti si tinuti in conditii in care temperatura apei era de 5, 10, 15, 20 si 25 gr.C. Verificand timpul de golire al stomacului, s-au constatat, in functie de temperatura apei, urmatoarele intervale: 110, 50, 37, 24 si 19 ore; rezulta in mod clar ca intensitatea digestiei este direct proportionala cu temperatura mediului ambiant.

Ritmul de crestere in conditiile unor ape naturale nu a fost studiat, dar in baza unor date orientative (1977) au fost estimate urmatoarele valori: 10-15 cm/primul an; 25-32 cm /2 ani; 28-40 cm /4 ani si 38-50 cm/5 ani. Datorita conditiilor eco-climatice diferite, comparatiile cu datele din arealul de origine, a speciei, nu sunt elocvente. Se stie insa ca in zona central europeana greutatea maxima variaza intre 2-3 kg, recordul Ungariei este de 3,7 kg (2001), in timp ce in SUA sunt cunoscute si exemplare de 10 kg. Femelele sunt, de obicei, mai mari decat masculii.

Valorificare speciei, in conditiile eco-climatice ale Europei:

In Ungaria, nesiguranta sporului natural si distributia difuza a habitatelor cu populatie +/- constanta face ca frecventa capturilor, in apele naturale, sa fie redusa si total ocazionala. Avand in vedere adaptabilitatea trofica a speciei, rezistenta la deficitul de oxigen si valoarea gastronomica ridicata a carnii, s-a incercat cresterea Bibanului american in ferme piscicole multi-specifice. Desi cresterea lui s-a dovedit a fi mai putin dificila decat a Salaului, totusi in anii ’80 specia a disparut practic, din toate fermele experimentale. Introducand reproducatori de Biban american in fermele ciprinicole a rezultat ca, nici in aceste conditii, acestia nu reusesc asigurarea unui spor natural corespunzator unei exploatari planificate. Rezulta astfel ca in mod similar fermelor salmonicole si in cazul unor ferme cu Biban american, reproducerea artificiala si popularea cu alevini, este o conditie de baza pt. o exploatare comerciala sustenabila.

In Europa, doar in Spania, Bibanul american a devenit o specie importanta din p.d.v. al pescuitului sportiv, dar si aici mentinerea efectivelor populationale necesita reproducerea artificiala si repopularea constanta a speciei in habitatele naturale.

Despre aclimatizarea speciilor piscicole – consideratii generale:

In diferitele regiuni ale Europei postbelice, din ratiuni predominant economice, dar si recreativ-sportive, a reinceput „moda” aclimatizarii unor specii piscicole alohtone. Conform datelor FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations) dinamica in timp a „fenomenului” a atins apogeul in perioada 1950-1985, fiind cunoscute urmatoarele date:

• 1950 – 1959 => 166 introduceri; 1960 – 69 => 200; 1970 – 79 => 175; 1980 – 85 => 62.

In baza acelorasi date, din p.d.v. ecologic, consecintele acestor aclimatizari au fost urmatoarele (procent/total cazuri):

• Negative – 48,9%; Benefice – 29,7%; Necunoscute – 21,3%

Odata cu aparitia „efectelor”, intelegerea consecintelor in timp, intensificareaa cercetarilor axate pe protectia biodiversitatii ecosistemelor naturale si generalizarea conceptului de dezvoltare sustenabila, aceasta practica a intrat in declin, fiind totodata strict reglementata prin norme UE si legi nationale. Mai mult, la ora actuala se cunoaste faptul ca din totalul speciilor alohtone de pesti, introduse in diverse ecosisteme naturale, putine vor fi cele care vor reusi o integrare stabila in noile habitate (Williamson & Fitter 1996). Datele acumulate in timp arata ca cele mai mari sanse de aclimatizare a unei specii alohtone, se inregistreaza in situatiile in care respectiva specie este introdusa in ecosisteme grav dezechilibrate din p.d.v. ecologic.

Aclimatizarea Bibanului american (Micropterus salmoides) in apele naturale ale Romaniei:

A. — Revenind la Bibanul american si rezultatele aclimatizarii sale in Europa, in baza criteriilor economice, recreativ-sportive dar si ecologice, FAO include aceasta specie in categoria celor „cu utilitate controversata” !!!

B. — Din datele disponibile, in bibliografia romaneasca si nu numai, la ora actuala nu exista dovezi certe care sa confirme prezenta Bibanului american in apele naturale ale Romaniei.

C. – Avand in vedere pct.B., celor care considera ca „prezenta Bibanului american ar fi benefica si ar merita incercata aclimatizarea lui” recomand spre analiza urmatoarele:

1. — nici dupa 110 de ani de la primele incercari de aclimatizare (inclusiv in ferme specializate), specia nu a devenit economic exploatabila, sau o componenta ubicvista (frecventa si constanta) in ecosistemele naturale din Ungaria.

2. — in UE, introducerea sau aclimatizarea oricarei specii alohtone, in habitate controlate (ferme, crescatorii, baze de agrement, etc,) sau in ecosisteme naturale, este strict reglementata printr-o serie de acte normative. De exemplu:

• Regulamentul (CE) nr. 708/2007 al Consiliului, din 11 iunie 2007 – privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice si a speciilor absente la nivel local.
• Regulamentul (CE) nr. 506/2008 al Comisiei, din 6 iunie 2008 – de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 708/2007 al Consiliului privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice si a speciilor absente la nivel local.

3. — in Romania echivalentul normelor UE, mai sus mentionate, este Legea 149/36 RO /Jurnalul Oficial al Uniunii Europene/7.6.2008.

4. — orice persoana fizica sau juridica care doreste introducerea unei specii alohtone (specie exotica sau absenta la nivel local) intr-un ecosism acvatic controlat (ferma de crestere, ferma de reproducere, baza de agrement, etc.) sau ecosistem natural (lacuri, balti, cursuri de apa, etc.) trebuie sa parcurga toate etapele, de avizare si aprobare, prevazute de legislatia nationala aferenta. In cazul absentei unor prevederi in legislatia nationala, se aplica prevederile normelor UE.

5. — fara a intra in detalii legislative, nerespectarea procedurilor legale, in cazul constatarii faptei, sau a consecintelor, persoana (fizica sau juridica) va fi cercetata conform Codului civil – cauza simpla, sau conform Codului penal – cauza grava. Ultima varianta include si aspecte precum: prejudicierea efectivelor unei (unor) specii periclitate sau protejate; distrugerea cuantificabila a unei (unor) specii periclitate sau protejate; impact negativ asupra ecosistemului, a mediului natural; etc.

 

 

 

 

HOLA BASS! – Info Guadiana Spania

Orellana, Zujar, Garcia Sola, Cijara sunt patru lacuri cu un potential fantastic din regiunea Extremadura – Spania. Aflate pe acelasi curs de rau (Guadiana) ca si lacul Alqueva din Portugalia unde s-a desfasurat anul trecut CM de pescuit la bass, aceste lacuri sunt piste excelente atat pentru a invata pescuitul la bass cat si pentru a dobori recorduri. Si ca numar, dar si ca dimensiuni.

Eu le-am testat pe fiecare in parte cate o zi iar rezultatele au depasit masura asteptarilor. Pe langa ratari si impotmoliri tipice unui pescar ce nu cunoaste prea bine specia, am reusit sa urc zilnic cel putin 20-25 de bassi in barca, majoritatea punctabili, multi trecuti bine de 1 kg si cateva capturi ce apoape  au atins cota de 3kg.

N-am numarat ratarile si injuraturile sau timpul pierdut cu lansari la veverite sau pasari prin copaci. Skipping is the name of the game. Daca nu te descurci cu bassul sunt destule stiuci care sa iti atace nalucile si orgoliul de pescar.

Costurile unei astfel de excursii nu sunt covarsitoare si merita fiecare banut in parte. Cazarea si masa (excelenta dealtfel – bucatarie traditionala) sunt chiar pe malul lacului Garcia Sola, iar celelalte trei lacuri sunt la distanta de 40-80 km, la maximum o ora de mers de la hotel. Ghizi profesionisti la dispozitie (concurenti in concursurile si campionatele nationale) cu bass boat-uri (Tracker, Stratos, Nitro) cu motoare de la 50 cai pana la 150, echipate complet inclusiv cu sfaturi si naluci prinzatoare.

Ca sa va desfatati cu ritmurile bassului de Spania aveti nevoie de 5 zile de cazare si patru de pescuit. Mai mult nu cred ca este necesar mai ales ca dupa 10 ore de pescuit intens nu iti mai simti nici buricele degetelor. Sa revin un pic la costuri defalcat pe persoana:
-barca (benzina, ghid, bauturi incluse) – 90 euro pe zi/pers
-cazare + masa (full board) – 37 euro pe zi
-avion 100-400 euro in functie de perioada, zboruri, companie aeriana
-inchiriere masina 40-45 euro pe zi + benzina (230 km Madrid – Garcia Sola), adica aproximativ 15 euro zi/pers.

Mai multe detalii despre pescuitul pe aceste lacuri puteti sa cititi in numerele din mai si iunie ale revistei SuperPescar. Pentru rezervari si informatii fishingtrips@noizzevents.ro. M-am apucat de turism de pescuit.

CROATIA 2011 – CALENDAR COMPETITIONAL

Sinisa Pavlinic , capitanul echipei de bass a Croatiei si ocupantul locului secund in Portugalia la ultimul CM de bass ne-a pus la dispozitie urmatoarele informatii despre Campionatul de bass din Croatia .
Anul acesta campionatul de bass al Croatiei are si o sectiune internationala care se va desfasura in regim OPEN fiind deschisa tuturor doritorilor.

E vorba de 3 etape, datele si locatiile fiind deja stabilite astfel :

14-15.05.2011. Lake Trakošćan
11-12.06.2011. Lake Petnja
17-18.09.2011. Lake Ivanec

Taxa de participare pentru toate cele 3 etape este de 1000 kn ( aprox 135 EUR) de persoana
Din aceasta taxa de participare se asigura :

- permis de pescuit
- mic dejun prima zi
- pranz prima zi
- mic dejun a doua zi
- pranz a doua zi

Taxa de participare se poate plati pana cel tarziu cu 10 zile inainte de concurs in contul:

Croatian Association of Fisheries
Bank Name: – Zagreb Bank d.d.
Address :——- Paromlinska 2
City: ——— 10000 Zagreb
Tax Identification Number: TIN-: 92963223473
Account HŠRŠ — IBAN: HR5423600001101490561
Description of payment: fee for bass league

Concursurile se vor desfasura de pe mal, pescuitul din barca fiind interzis.
Si-au anuntat participarea pana acum concurenti din Rusia, Austria si Germania.

La un cost redus si relativ aproape de noi e o buna oportunitate de a pescui la bass.

 

BASSMASTER CLASSIC 2011

In urma cu mai putin de 48 de ore s-a incheiat cea de-a 41-a editie a clasicului american, cel mai prestigios concurs de pescuit de pe mapamond. Anul acesta locatia aleasa a fost Louisiana Delta, din apropiere de New Orleans. Si ca intr-un film american cu final previzibil, Kevin Vandam reuseste sa castige pentru a patra oara (a doua oara consecutiv) trofeul pe care este gravat “WORLD CHAMPION”. De mentionat si faptul ca este al doilea titlu obtinut de KVD (dupa cel din 2001) pe aceasta locatie.

Performanta este absolut fabuloasa, daca tinem cont de faptul ca pescuitul este un sport in care rezultatul depinde de foarte multe variabile pe care sportivii nu le pot controla. Din punct de vedere al capturilor, concursul a fost unul foarte reusit, doborandu-se atat vechiul record de cantitate din Classic cat si vechiul record de cantitate intr-o mansa. Nu au avut loc rasturnari spectaculoase, Vandam dominand intr-o maniera categorica (daca dupa prima mansa a ocupat doar locul al treilea, in urma lui Aaron Martens si Scott Rook, dupa cea de-a doua a urcat pe primul loc, pe care nu l-a mai cedat pana la final, cand s-a impus cu o diferenta de peste 10lbs (aproape 20%) fata de Aaron Martens, ocupantul locului al doilea.

Ocupantii primelor pozitii au pescuit in toate cele trei manse in aceeasi locatie (pe lacul Cataouatche), zona de concurs cu apa cea mai calda unde pestii erau adunati pentru reproducere. Si anul trecut, in clasicul de pe Lay Lake – Birmingham s-a intamplat acelasi lucru, KVD prinzand toti pestii care i-au adus titlul pe acelasi “spot”.

Faptul ca un concurs de o asemenea anvergura este castigat pescuind trei zile in acelasi loc reprezinta un minus pentru cei care stabilesc perioada si locatia.

Dupa principiu “The winner takes it all”, castigatorul a intrat in posesia unui cec de 500.000$, care se adauga celor 4,6 milioane castigate pana la Clasicul din 2011, KVD fiind pescarul care domina Bassmasterul si din acest punct de vedere (sau cu atat mai mult din acest punct de vedere).

ALQUEVA – in loc de concluzii

La ceva vreme de la finalul CM de pescuit la Bass de la Alqueva i-am rugat pe toti membrii delegatiei Romaniei (cu exceptia subsemnatului, evident) sa raspunda la cateva intrebari legate de participarea la aceasta competitie. O parte dintre ei au raspuns afirmativ solicitarii mele, iar materialele primite de la ei le puteti citi dand click pe numele fiecaruia in parte:
EUGEN GERMAN
CRISTI ANGHELINA
SORIN LAZEA
VASILE POP

In masura in care si ceilalti membri ai lotului imi vor trimite raspunsurile lor, voi completa materialul in perioada urmatoare.

ALQUEVA – de Eugen German

1.Ce parere aveti despre organizarea acestui CM? Care credeti ca au fost plusurile si minusurile legate de organizare?
E.G.: In linii mari, organizarea a fost una buna. Totusi, daca ar fi sa o compar cu cea din 2008 din Italia, pot spune cu siguranta ca a fost mai slaba. Principalele minusuri au fost:
- imposibilitatea gasirii in Moura a unei locatii in care sa poata fi cazate toate delegatiile.
- distantele mari intre locurile de cazare si zona oficiala
- calitatea slaba a mancarii
- faptul ca o mare parte din stewarzi nu cunosteau limba engleza, comunicarea cu ei fiind foarte greoaie.
De asemenea, un gust amar mi-a lasat incidentul cu disparitia bagajelor.
La plusuri, as aminti:
- organizarea spectaculoasa a masuratorilor, in stil bassmaster, cu scoaterea ambarcatiunilor de pe apa si deplasarea lor impreuna cu concurentii catre zona oficiala
- alegerea inspirata a pistei de concurs

2.Care considerati ca au fost cauzele pentru care Romania nu a reusit o clasare mai buna?
E.G.: Cele mai evidente motive sunt necunoasterea locatiei si a speciei, precum si lipsa de practica a tehnicilor de pescuit specifice bass-ului, pe care le stapanim doar teoretic din carti, reviste sau filme.
Utilizarea de echipament neadecvat, mult subdimensionat. In numeroase randuri, portughezii ne sfatuiau sa pescuim cu lansete mai puternice –medium-heavy. Eu si Cristi, spre exemplu, am avut la dispozitie numai doua astfel de lansete. Bass-ul apuca naluca cu forta si e nevoie de o lanseta puternica pentru a-l putea intepa. Din acest motiv, probabil ca pestii mai mari i-am ratat sau i-am scapat imediat dupa intepare.
Utilizarea greoaie – cel putin in primele zile – a motoarelor cu comanda la picior.
Antrenamente insuficiente. Pot spune ca doar in ultima zi am fost complet acomodati – rezultatele din aceasta mansa fiind incurajatoare, desi majoritatea echipelor au afirmat ca a fost cea mai grea zi.
Inexistenta unui capitan nejucator care sa coordoneze echipa de pe mal, asa cum a fost S. Tudose in Italia in 2008.
Cu toate aceste probleme, este clar ca numai participand putem acumula experienta, astfel incat in viitor sa putem avea un cuvant de spus in competitiile de bass.

3.Care sunt tehnicile si nalucile cu care ati reusit capturarea pestilor punctabili din concurs? (va rog sa atasati si poze cu nalucile respective)
E.G.: Am prins peste folosind patru tehnici:
A.TEXAS – cu softuri BBB Jeff Kriet Creatures- cu bullet-uri de 7-9gr. Am pescuit astfel pe primele praguri din apropierea malurilor, unde copacii nu erau complet acoperiti de apa, insistand la baza acestora.

B.SHAKY- HEAD cu softuri Jackal Ishad de 3,8” si BBB Worm de 6” montate offset pe jiguri normale usoare de 3-5 grame (asa numitul “offset romanesc”). Am folosit o tehnica asemanatoare cu cea folosita la salau si biban, dar cu viteze foarte mici de recuperare, jucand naluca aproape pe loc.

C.CAROLINA – cu Zoom BabyBrush, cu lesturi usoare, de 3grame, montate la cca 30 de cm. deasupra softului. Am pescuit pe zone mai putin abrupte, cu structuri submerse, in general in lungul pragurilor.

D.CRANK-BAITURI Megabass Bait-X recuperate rapid intr-o zona cu panta lina astfel incat in prima portiune, voblerul sa loveasca substratul cu barbeta. Un pescuit asemanator cu cel al cleanului, cu lanseuri perpendiculare pe mal sau in lungul acestuia.

4.Alqueva este considerat “paradisul pescuitului la bass” in Europa. Cum vi s-a parut acest lac?
E.G.: Alqueva este cel mai frumos lac in care am pescuit vreodata si este pe primul loc in topul locatiilor unde as vrea sa revin la pescuit.

ALQUEVA – de Cristi Anghelina

1. Ce parere aveti despre organizarea acestui CM? Care credeti ca au fost plusurile si minusurile legate de organizare?
C.A.: In afara de mancare, nu am ce sa le reprosez organizatorilor.

2. Care considerati ca au fost cauzele pentru care Romania nu a reusit o clasare mai buna?
C.A.: Clar, lipsa de experienta in pescuitul bass-ului mare la care se adauga necunoasterea lacului si a zonelor care tin peste. In cele doua zile de “acomodare” de dinainte de concurs a fost imposibil sa imi dau seama ce ar trebui sa fac ca sa prind peste mare. De fapt, nici nu am prea avut asta in minte. Am fost mai mult preocupat sa prind. Dupa ce am constatat cam toti ca pestele sta in zone cu stanci si copaci, impreuna cu Eugen am incercat sa batem mai insistent astfel de zone, fara sa avem rezultate notabile, asa ca si varianta asta a picat. Cel putin pentru mine crankingul, la modul in care am fost sfatuiti sa-l practicam, adica la viteza foarte mare de recuperare, a iesit din calcul din lipsa de scule adecvate. Asta ar fi fost poate o varianta castigatoare, avand in vedere ca iti permitea sa acoperi o suprafata mult mai mare de apa.
Cel putin din punct de vedere al comunicarii si colaborarii dintre echipe lucrurile au stat foarte bine, atat in antrenamente cat si in concurs.

3. Care sunt tehnicile si nalucile cu care ati reusit capturarea pestilor punctabili din concurs? (va rog sa atasati si poze cu nalucile respective)
C.A.: Toti pestii i-am prins folosind montura Texas sau Carolina, cu greutati intre 3 si 7 grame. Dupa cateva rateuri la inceputul primei zile de antrenament, cand am pescuit cu echipament fin, am schimbat pe ata groasa si lanseta heavy. Am inceput sa prind mai bine, insa rateurile au continuat.

Cele mai multe capturi le-am avut folosind un Iaconelli de 2,10m/7-21 grame cu fir Stroft GTM 0,25. Ca naluci, am inceput sa prind cu kreaturi si soparle Jeff  Kriet de la Big Bite Baits, intre 4” si 6” in culori naturale, iar dupa aventura mexicana, cu Baby Brush Hog de la Zoom, nalucile cele mai apropiate ca aspect de creaturi pe care le-am gasit la magazinul local.

4. Alqueva este considerat “paradisul pescuitului la bass” in Europa. Cum vi s-a parut acest lac?
C.A.: Nu pot decat sa le dau dreptate celor care-l considera asa. Oricum, termen de comparatie nu reusesc sa gasesc. Asa, cu mare aproximatie, daca ati putea sa va imaginati un Siriu multiplicat de 1001 de ori …
De cand am ajuns acasa nu am altceva in minte decat sa fac in asa fel incat sa ajung cumva, cat mai repede sa pescuiesc iarasi pe Alqueva.

ALQUEVA – de Sorin Lazea

1.Ce parere aveti despre organizarea acestui CM? Care credeti ca au fost plusurile si minusurile legate de organizare?
S.L.: In primul rand organizarea e total diferita fata de ce se intampla in competitia interna datorita regulamentului  dar si ambarcatiunilor folosite:
- folosirea unor bass-boaturi ( importanta e motorizarea térmica si dimensiunea barcii, barcile gonflabile ar fi o gluma) permite pastrarea pestilor vii in livewell in conditii optime, prezenta unui arbitru in fiecare barca, si exploatarea intregii suprafete a lacului.
- nu exista sectoare de concurs, se foloseste intreaga suprafata a lacului (cu mici restrictii pe únele golfuri din considerente de securitate ), in ciuda bogatiei de peste din lac. Noi nu avem nici pesti si ne mai si restrangem aria de pescuit pe sectoare insuficiente ca suprafata.
- startul se ia pe rand nu la gramada, din evidente ratiuni de securitate. Fiecare barca se intoarce dupa X ore de pescuit, timp individual.
- masurarea se face doar la mal , intr-o locatie special amenajata , unde pestii dupa cantarire sunt introdusi in bazine de ,, revigorare ‘’ , si doar apoi eliberati . Se masoara greutatea nu lungimea pestelui
- nu in ultimul rand se pescuieste la cei mai mari 5 pesti , nu “la sacosha” . Impune strategii complet diferite fata de pescuitul la cantitate .
Sunt niste aspecte care functioneaza doar impreuna si definesc competitiile adevarate de zeci de ani. Astfel stand lucrurile , organizarea din punct de vedere al pescuitului a fost acolo pot spune ireprosabila , a implicat mari eforturi usor observabile si din postura de pescar . La organizarea altor aspecte ce un privesc strict competitia (cazare, masa, sedinte tehnice) se puteau imbunatati multe dar fara sa afecteze in nici un fel pescuitul si concursul. Am remarcat solidaritatea celor implicati in fenomen, la noi nu ar fi posibil.

2.Care considerati ca au fost cauzele pentru care Romania nu a reusit o clasare mai buna?
S.L.: Obiectiv privind in urma si la rece , deocamdata nu avem mai nimic in comun cu pescuitul acestui peste. Bassul nu exista la noi in tara, experienta noastra competitionala e sublima la bass dar lipseste cu desavarsire (doar petre german si adi spiac au avut o experienta cat de cat relevanta prin participarea la CM de anul trecut unde s-a prins si peste mult). Niciunul din ei un era insa titular si in lotul de anul asta. Nu cunoastem biología acestui peste si comportamentul lui pentru a-l putea pescui adecvat . Ne-am lamurit únele lacune chiar intre doua manse cand intr-un superb acvariu amenajat s-a facut o demosntratie de pescuit. Am putut vedea cum musca si cum trebuia intepat. Ori asa ceva in mod normal se cunoaste dinainte.
In aceste conditii singurul obiectiv pe care ni-l putem propune e sa invatam si sa acumulam rapid pt a prinde din urma.
Am evoulat ca echipe individuale  si ca lot in trend crescator in cele 3 zile de concurs, si pe langa adaptabilitatea noastra ca pescari intr-o tara fara pesti dar si cooperarea (de departe cea mai buna ) au facut ca in ultima zi sa avem toti o limita in livewell si locul 3 pe ziua respectiva .
La general am iesit pe penultimul loc dar aproape de Spania care e o forta la bass in Europa.
Cu putin noroc (am avut niste bassi in ziua 2, scapati in dril aproape de barca ) ieseam si mai bine. Fara ghizii de pescuit ne-ar fi fost practic foarte foarte greu sa deprindem ceva in acele conditii.
Esential e insa ca aceste experienta sa aiba continuitate, sa putem pescui la pestele asta mai des, si sa invatam si organizatoric de la altii. A persevera in concursuri din gonflabile, pe ape fara peste, sectoare mici si “la sacosha” inseamna boala lunga – moarte sigura.

3.Care sunt tehnicile si nalucile cu care ati reusit capturarea pestilor punctabili din concurs? (va rog sa atasati si poze cu nalucile respective)
S.L.: Am prins initial la Ishad cu coadita de shad montat offset pe jig de 7 grame,  dar treaba mea in echipa a fost axata mai mult pe voblere.

Un echipament de baitcast obligatoriu, cu lanseta de fibra de stilca Skeet Reese, mulineta round  Shimano Calcutta, fir Fluorcarbon Sunline FC Sniper de 14 lb, si ca voblere Crankbait –uri foarte reactive cu evolutii pe diferite adancimi. Modele de la Evergreen, Molix, Lucky Craft, Gun Craft, Megabass.

4. Alqueva este considerat “paradisul pescuitului la bass” in Europa. Cum vi s-a parut acest lac?
S.L.: E un lac imens , foarte tanar (doar 8 ani ) si cu un potential extraordinar. Nu s-a populat acest lac niciodata, bassul e prezent din raurile care-l alimenteaza si deja se prind exemplare care bat spre 3 kg. Cu siguranta in viitorul apropiat, pentru Europa cand vei spune bass, vei spune Alqueva. Ma voi intoarce cat de curand acolo, cel putin la pescuit de placere si posibil si la concursuri.

ALQUEVA – de Vasile Pop

Echipa- lotul format ad hoc (adica pentru aceasta: CM Bass 2010) s-a nascut cu respectarea a doua reguli: primii clasati in anul 2009 care si-au permis sa-si plateasca taxa de participare si cheltuielile. A existat o buna coeziune si colaborare intre membrii lotului, atat inaintea plecarii (cand ne-am impartasit cam tot ce stiam despre Bass si Alqueva, si ne-am preocupat de organizarea deplasarii)  cat si in timpul drumului cu avionul si masini inchiriate (este vorba de trei zile), si pe durata concursului (alte cinci zile). Din primul moment atmosfera a fost una de prietenie, atmosfera la a carei mentinere am contribuit cu totii.

Portugalia (partea pe care amvazut-o) este parca aceea de acum doua sute de ani. Nu am observat semne ale industrializarii, populatie putina si imbatranita. Fiecare localitate are castelul sau cetatea sa, strazile sunt inguste iar arhitectura cladirilor este mult influientata de ceea maura. Autostrazi si drumuri foarte bune, pustii (fara multa exagerare). Este o tara pietroasa cu multe livezi de maslini (cele mai noi, irigate) si culturi de vita de vie. Teritoriul este foarte bine amenajat pentru vanatoare: peste tot sunt indicatoare care delimiteaza sectoare, sunt drumuri usor practicabile prin livezile vechi sau abandonate, am vazut incredibil de multi iepuri si pasari (in special pupeze !). Culturile tinere sunt imprejmuite; intrarile in proprietati sunt marcate cu cate o poarta monumentala – dupa posibilitatile fiecaruia, aflata in plin camp.
Acumularea Alqueva este intradevar formidabila: mare, apa curata, maluri foarte accesibile si extrem de dantelate, multe peninsule, golfuri, insule, bolovani, abrupturi dar si intinsuri cu pietris pe fund, livezi scufundate. Practic nu exista zone lipsite de structuri ! Sunt multe drumuri inclusiv asfaltate care se pierd in lac, poduri – sub care este un bun acces, cel putin trei “marine” – mici porturi cu foarte bun acces pentru barci aflate pe peridoc.
Timp de cinci zile (doua de antrenament si trei de concurs) am colindat mult malurile neincluse in concurs ale lacului (care au 1.200 km !): nu am vazut nicio casa de vacanta, cabana, sau coliba de pescari.
Am locuit intr-un hotel fermecator situat in centrul Moura, confortabil (cate unul in camera, fata de alte echipe care…) unde micul dejun “suedez” se servea-cu prilejul Campionatului, de la ora 5 si jumatate.
Au fost doua centre de greutate in organizarea campionatului.
Cea mai modesta “marina” a fost locul de start, si de revenire a concurentilor. Parcarea neasfaltata iar pe maluri nu era nicio constructie utilitara, cu exceptia unui cort – inundat la prima ploaie. Tarziu si modest s-a facut o mica pavoazare a locului. Aici se prepara (in conditiile de igiena date) pranzul pentru cei care nu pescuiau (rezerve, staf). Impreuna cu Petre am hotarat sa nu ne supunem aparatul digestiv vreunui risc.
Sala de sport a unei scoli a fost locul unde s-a servit (incredibil de neprofesionist, de-a dreptul jignitor uneori) cat se poate de modesta cina.
In incinta scolii este o parcare mare pentru bassboat-uri: cu posibilitate de incarcare baterii si alimentare cu apa. Tot aici a fost amenajata o scena si o tribuna folosite la festivitatile zilnice de masurate a pestilor. Un acvariu mobil si imens a fost folosit pentru pestii prinsi.

Am sa raspund punctual  si la intrebari:

1. Cum a fost competitia vazuta din exterior? Care crezi ca au fost plusurile si minusurile legate de organizare?
V.P.: Organizarea a fost modesta. (despre concursul propriuzis nu pot sa-mi dau cu parerea deoarece nu am participat). Un lucru de-a dreptul marlanesc sau banditesc a fost urmatorul: in anuntul de concurs a fost trecut ca o tara poate fi reprezentata de catre 3 echipe de doua persane si o echipa de rezerva. Echipa de rezerva a Romaniei ar fi putut sa inchirieze o barca (250 euro/zi !). La sedinta tehnica dinaintea antrenementelor (singura cred) organizatorii au anuntat ca este interzis echipelor de rezerva sa pescuiasca in zona navigabila a lacului, atat la antrenamente cat si pe perioada concursului, pentru a nu putea oferi informatii suplimentare concurentilor. Dupa cum cred ca va ganditi deja, lotul gazda nu avea echipa de rezerva! Nici de informatii nu avea nevoie!
Cu toate ca m-a preocupat aspectul, plusuri in ceea ce priveste organizarea nu am reusit sa remarc (cu exceptia modificarii orei de servire a mic-dejunului).
Am sa mai punctez minusuri:
- foarte putini dintre organizatori vorbeau o limba straina ( nu erau translatori; puteau sa fie voluntari – la acest nivel)
-  zilele de antrenament sau terminat la ora 18 iar cele de concurs la orele 19 ( aproximativ). Cina s-a servit la ora 21 !!!  ( Despre masa de pranz a rezervelor am povestit. Concurentii aveau in barca un pranz format din doua sandwich-uri cu cate doua felii subtiri de salam !!).
- nu s-au afisat rezultatele partiale ale  fiecarei zile.
- Nu am primit fiecare participant un program detaliat al competitiei, telefoane de urgenta sau de contact….. Fiecare lot national a primit o harta a lacului ( un pliant turistic !!)
- Nu am primit, individual, o diploma de paticipare. ( ca si tara, nu-mi amintesc).
- Nu am vazut, din partea gazdelor, sa vina vre-un oficial sa intrebe: ce mai faci ?, daca sunt aspecte unde poate sa te ajute, cum ti-ai petrecut ziua ( nu concuram) ……
- In timpul jenantelor mese de seara – despre care am povestit, pe ecranul salii nu se proiecta nimic, nu era niciun fel de muzica ambientala…. totul era rece si impersonal !

2.Ce crezi ca ar fi putut face Romania pentru a reusi o clasare mai buna?
V.P.: Foarte putine lucrui mai putea sa faca lotul nostru.
Necunoasterea tehnicii pescuitului la Bass? Necunoasterea pistei de concurs?
Sunt greu de surmontat !
Poate pescuitul in echipe de cate doi, ar fi un lucru de aprofundat.
Am ascultat o discutie a capitanului lotului Italiei ( desigur, fara sa vreau) in care acesta spunea ca are la fiecare doua ore o teleconferinta cu toate echipele ( nu era semnal la telefonul mobil peste tot pe lac; sigur concurentii se deplasau in zone cu semnal). Stiu din proprie experienta ca un capitan/antrenor nejucator este deosebit de folositor.

3.Ai pescuit de pe mal pe zonele din afara sectoarelor. Cum este pescuitul la bass de pe mal si ce impresie ti-au lasat pescarii localnici?
V.P.: Avand un foarte bun acces si multe structuri, pe Alqueva se poate pescui de pe mal cu succes. Am  sa dau un singur exemplu: Petre a prins intr-o singura zi 6 bassi de pe mal si a scapat doi sau trei! . Vreau sa precizez ca o zi efectiva de pescuit pentru noi rezervele nu avea mai mult de 4 ore.
Am intalnit cativa pescari locali care cunosteau bine locurile (erau foarte putini si toti dadeau la bass; lacul mai avea Stiuca si Crap cel putin), cu care am si discutat: ei in Portugheza- foarte putina lume vorbeste si alta limba, eu intr-o Romana  cu puternic accent ardelenesc. Ne-am inteles.
Pescuiau cu plastice moi- cam aceeasi marca si culoare, offset nr 3/0 in montura Texas. Am ramas surprins de echipamentul ieftin folosit, monofilament de 0,30 sau chiar mai gros, noduri grosolane…..
Nu au prins pesti mai multi sau mai mari decat echipa de rezerva a Romaniei !